Moțiunea de cenzură, PR for free pentru PSD

Este dreptul constituțional al opoziției sa depună moțiuni de cenzură. În fond, moțiunea reprezintă un instrument democratic menit să genereze schimbari la nivel guvernamental. Să inițieze dezbateri publice asupra politicii de ansamblu a Guvernului și să testeze susținerea politică a acestuia.

Ori moțiunea de cenzură depusă de PNL în urmă cu o săptămână reprezintă un exercițiu fără finalitate. Parcă se aplică vorba din popor: „Graba strică treaba“. Și o strică atât de mult încât PNL va ieși destul de șifonat din această încordare inutilă.

Nu trebuie să fii cine știe ce inginer în dinamica politică pentru a realiza că, în prezent, puterea are X parlamentari iar opoziția Y, unde X>Y. Calcul matematic. Astfel, imaginea PNL va fi una a unui partid slab, fără negociatori abili și fără viziune politică. Daca îți propui să dai jos un Guvern încerci să capacitezi forțe în jurul tău. Să convingi parlamentarii să voteze. PNL a dovedit că nu stă bine nici la acest capitol – să ne aducem aminte de moțiunea precedentă din luna iunie a acestui an care a strâns doar 194 de voturi și care nu a convins nici parlamentarii liberali să vină la vot.

Citeste mai mult pe Adevarul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>