Opt mii de kilometri despart Bucureștiul de Hanoi. În seara aceasta, la Vietnam–Romania Friendship Concert | Fundamento Concert 12, i-am văzut dispărând în câteva măsuri. Am fost acolo la invitația Excelenței Sale domnului Le Vinh Thang, ambasadorul Republicii Socialiste Vietnam în România, la concertul dedicat celor 81 de ani de la proclamarea independenței Vietnamului și am plecat cu o certitudine rară: unele lucruri nu au nevoie de traducere.
Muzica este singura diplomație care nu are nevoie de interpret. Nu emite comunicate. Nu „își exprimă profunda îngrijorare”. Nu promite „cooperare consolidată pe toate palierele”. Trece direct, pe sub radarul limbajului, în locul acela din om unde nu mai există delegații. Doar oameni.
Merită să ne amintim ce anume se sărbătorea. Pe 2 septembrie 1945, în piața Ba Đình din Hanoi, Hồ Chí Minh proclama independența Vietnamului citând din Declarația de Independență a Statelor Unite: „toți oamenii sunt creați egali”. Puține națiuni și-au început biografia modernă invocând un ideal atât de limpede. Și puține l-au luat mai în serios.
Iar între România și Vietnam, oamenii sunt, de fapt, povestea. La 3 februarie 1950, Bucureștiul se număra printre primele capitale ale lumii care recunoșteau tânăra republică. Au urmat aproximativ patru mii de vietnamezi formați în universitățile românești, cei mai mulți ingineri și medici. La Hanoi trăiesc și astăzi oameni care au învățat rezistența materialelor în limba română.
Pentru o întreagă generație de români, însă, Vietnamul se redusese la o cutie de pastă de creveți pe raftul unui magazin altfel gol.
Vietnamul de azi este altceva: o țară care construiește cu o viteză la care Europa se uită cum te uiți la un tren pe care tocmai l-ai pierdut.
Seria Fundamento a fost fondată în 2016 de o violoncelistă vietnameză, Đinh Hoài Xuân, care și-a luat doctoratul în violoncel chiar la București. Cercul se închide frumos: o educație primită aici s-a întors sub formă de muzică marți seara, cu Bucharest Symphony Orchestra pe scenă.
Le mulțumesc Excelenței Sale Le Vinh Thang și Ambasadei Vietnamului pentru invitație. Și pentru ceva mai rar decât o invitație: pentru confirmarea că între două țări aflate atât de departe una de cealaltă există o infrastructură care nu figurează pe nicio hartă, făcută din sunet, din memorie și din oameni care aleg, într-o seară de august, să asculte împreună același lucru.
„Fundamento” înseamnă fundație. Rar am văzut un afiș care să spună adevărul atât de simplu: prieteniile dintre națiuni nu se construiesc pe hârtie. Hârtia se schimbă odată cu guvernele. Se construiesc pe fundații care vibrează.
Tratatele se pot denunța unilateral. Muzica, nu