Am citit un material amplu din Financial Times despre Japonia (link la finalul materialului). Concluzia lor, spusă pe zeci de paragrafe: Japonia pare să fi ieșit, în sfârșit, din regimul deflaționist care i-a modelat economia timp de trei decenii. Tranziția este incompletă și pe alocuri destabilizatoare, dar direcția s-a schimbat. Concluzia mea, spusă mai jos: asta ne privește direct și avem o fereastră să înțelegem de ce.

Mai întâi, faptele. În 1995, când Banca Japoniei avea ultima oară dobânda la 1%, o tăia. Acum a urcat-o la același 1%, din direcția opusă. Aceeași cifră, alt univers. O generație întreagă de japonezi a ajuns la maturitate, și-a luat un credit ipotecar, și-a crescut copiii, fără să fi văzut vreodată prețurile crescând. Acum bursa de la Tokyo și-a dublat valoarea din 2024, iar MUFG a devenit cea mai valoroasă companie a țării, peste Toyota. Prima bancă în poziția asta după 40 de ani. Piața pariază că banii vor avea din nou preț.

Trezirea doare, evident. FT descrie falimentul Zentoshin, un procesator de plăți din Osaka care ținea în viață cash-flow-ul a 200.000 de baruri și restaurante: o companie construită pe logica banilor aproape gratis, expusă brutal când pandemia, schimbarea sistemelor de plată și, în cele din urmă, costul finanțării i-au demontat modelul bucată cu bucată. Când banii încep să coste, se vede cine a trăit din faptul că nu costau. Regulă valabilă pe orice meridian, apropo.

Dar observația care m-a oprit din citit e alta. Un economist de la Keio spune că Japonia trece de la o economie cu deficit de cerere la una cu deficit de ofertă. Tradus: problema Japoniei s-a mutat de la lipsa cererii la capacitatea de a o satisface, adică forță de muncă, productivitate, infrastructură industrială. O parte a răspunsului va fi internă, prin automatizare și consolidare. Alta poate fi externă, prin investiții, parteneriate și lanțuri de aprovizionare mai reziliente.

Și aici intrăm noi în poveste, deși FT nu ne pomenește.

România și Japonia au Parteneriat Strategic din 7 martie 2023, având cooperarea economică și tehnologică scrise explicit în document. Pe hârtie, solemn. În practică, deocamdată, o promisiune. Doar că Japonia a construit deja aici, discret, în stilul casei: podul suspendat de la Brăila, realizat cu participarea IHI și tehnologie japoneză și secțiunea nordică a magistralei de metrou spre Otopeni, finanțată printr-un împrumut JICA. Japonia vine cu oțel, cu grafice de execuție și cu răbdare de grădinar.

O economie japoneză ieșită din deflație poate accelera trei mișcări deja vizibile: consolidarea industriilor interne, investițiile externe și diversificarea lanțurilor de aprovizionare dincolo de dependența excesivă de China. Ultima are deja schelet instituțional: Japonia și UE au lansat o cooperare dedicată lanțurilor de aprovizionare transparente și reziliente. Iar o țară membră a UE și NATO, cu acces la Marea Neagră, capacități energetice în expansiune și proximitate față de viitoarele piețe ale reconstrucției est-europene, are ce pune pe masă.

Fereastra este reală. Capitalul japonez care se dezmorțește acum își va fixa o parte dintre destinații în actualul ciclu investițional, iar Europa Centrală nu ne va aștepta. Diferența o vor face proiectele bancabile, guvernanța de proiect, controlul riguros al costurilor, disciplina contractuală și continuitatea instituțională. Japonezii nu iartă improvizația. O tolerează, zâmbind, și pleacă în altă parte.

Și mai este un lucru, cel mai important poate. Japonia e doar ușa. Clădirea e Asia.

Noi citim continentul acela printr-o lentilă veche de 30 de ani. Între timp, Asia a încetat să fie doar atelierul lumii. Este simultan piață, laborator tehnologic, centru de capital și producător de standarde. Acolo se redesenează lanțurile de aprovizionare, industria semiconductorilor, infrastructura digitală, energia și, tot mai des, cultura globală. Aceleași lanțuri pe care Japonia le diversifică acum trec prin acest ecosistem, iar cine îl înțelege înțelege și direcția capitalului. O țară care se visează interfață între lumi are obligația profesională să citească toate lumile. Nu din exotism. Din interes.

Deci asta am reținut din lectura de dimineață: avem un parteneriat strategic cu una dintre cele mai mari și mai sofisticate economii ale lumii exact în momentul în care aceasta își redescoperă apetitul pentru investiție și își reconsideră vechea aversiune față de risc. Restul este execuție. Și lectură.

Material FT – https://www.ft.com/content/397c04d8-db0f-4902-9ea0-269584f43697?syn-25a6b1a6=1